Au început negocierile cu FMI
Liderul de la Cotroceni, Traian Băsescu discută, la Palatul Cotroceni, cu premierul Emil Boc şi membri ai Guvernului despre negocierile cu Fondul Monetar Internaţional.
Premierul Emil Boc a plecat la Palatul Cotroceni imediat după şedinţa de govern. Acesta va discuta, cu preşedintele Traian Băsescu despre negocierile cu Fondul Monetar Internaţional. In această zi există posibilitatea ca la şeful statului să vină şi experţii FMI pentru concluzii înainte de finalul misiunii.
Premierul a renunţat la vizita privată pe care intenţiona să o efectueze, joi, în Statele Unite unde urma să primească titlul onorific de Doctor în Drept din partea universităţii americane Michigan State University, pentru a participa la aceste negocieri dintre Guvern şi FMI.
O misiune a FMI se află la Bucureşti în perioada 27 aprilie – 7 mai pentru cea de-a patra revizuire a acordului stand-by. În urma acestei revizuiri consiliul director al FMI va decide în a doua parte a lunii iunie dacă se va elibera cea de-a cincea tranşă din acord, suma de 850 milioane euro.
Ţara noastră are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro. Pachetul total de finanţare externă, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. România a atras deja împrumuturi de aproximativ 11,5 miliarde euro.
Andi Sârbu





Comentarii recente: