Un proiect de lege asteptat de ani de zile si care speram ca va fi aprobat in favoarea celor care au de suferit si indurat din cauza teraselor,localurilor care functioneaza la parterul blocurilor sau in apropierea caselor unde muzica si decibelii de dupa ora 22 au produs neplaceri si au facut sa sufere locatarii !

Din intamplare cunosc perfect senzatia neplacuta cand pana tarziu in noapte “urla”muzica lautareasca sau manelele . Pur si simplu ai senzatia ca cineva iti sta pe cap iar in casa parca gresia si parchetul din moment in moment vor crapa si vor emigra in curte !  O senzatie neplacuta mai ales cand incerci sa dormi pentru ca dimineata pornesti spre servici. Initiativa este laudabila chiar geniala si nu ma refer doar la muzica,dar la aceste terase galagia,scandalul,urletele si bataile sunt la ordinea zilei !

Speram ca legea sa fie aprobata iar muzica si petrecerile galagioase sa fie interzise dupa ora  22 ! Felicitari senatorulului PSD Adrian Tutuianu pentru initiativa !

Autor : Benegor

Alte Subiecte

• Află,cum a slăbit 37 de kilograme în 9 luni de zile, europaralmentarul Adrian Severin
• Jeffrey Franks a trecut la pantofii de vara ! Are pantofi de”fite”cu…gaura in talpa !
• Pagina3.ro cel mai hot stand de la Eros-Show! Galerie foto!
• Zoltan Nagy: “Mădălina Manole nu a fost fericită niciodată cu adevărat”

Se zvoneste ca in urmatorul numar al revistei Tabu va aparea un pictorial cu Catalin Botezatu in postura de Dumnezeu. Sper sa fie doar un zvon. Daca se dovedeste a fi certitudine atunci este grav si nu grav pentru botezatu care este disperat dupa reclama si nu mai conteaza in ce ipostaza apare Dumnezeu sau pederast,grav este ca pot fi concepute asemenea scenarii si regii.

 Am ras de Basescu,am ras de Geoana,am ras de Vantu si incet incet am ajuns sa radem si de Dumnezeu. Oare nu suntem in schema “razi rasule” ?! Au fost momente cand trebuia sa plangem si nu am stiut,le-am luat in ras si ne-a ajuns plansul,ma intreb ce consecinte ne asteapta de la aceasta ironie la adresa lui Dumnezeu ?! Eu as zice sa plangem anticipat,asa cum face presedintele Basescu. Plange dupa care  rade…dar rade la urma. Si rade bine. Altii rad anticipat,beau sampanie,mananca tort si… plang la final cu soacre cu tot.

 Stiu sigur ca cel putin cineva rade,chiar si pe infundate. Intuiti?! Cine altul decat ex-presedintele Iliescu caruia i s-a adeverit profetia -tatuaj : PROSTANAC.

Pot sa contest rafinatul feeling politic al liderului de necontestat al PSD ?! Nu. Putea sa o faca doar candidatul PSD la prezidentiale dar…a ratat. A ratat cand suta la poarta raiului relaxarii marca SOV,un nou centru spa & walness pentru viitorii candidati la presedentie, voia sa incerce metoda de cosmetizare cu smoala incinsa si i-a iesit. Ce ?! Zicala ca : multi bat la portile raiului dar sfarsesc sa se multumesca si cu poarta iadului,aspiratii inalte pentru oameni prea mici. Pitici.Presedinti de noapte si looseri pe timp de zi.

Catalin Botezatu a luat in calcul aceste exemple inainte de a se expune intr-un rol care face parte dintr-un scenariu malefic de periculos: Jocuri periculoase pentru oameni: Dumnezeu pe pamant. Chiar este el personajul cel mai potrivit sa dea “forma si chipul lui Dumnezeu dupa forma si asemanarea Sa”?! Se spune ca Dumnezeu l-a creat pe om dupa “chipul si asemanarea SA”. Am ajuns noi romanii sa dibuim forma si chipul Divinitatii prin Catalin Botezatu ?! Logic ar rezulta ca suntem  identici cu Bote. Oare asa sa fie ?! Eu sigur nu sunt. Dar voi?!

Este adevarat ca mare este Gradina Domnului dar parca prea multi au inceput sa ii sara gardul in Secolul XXI !

Shalimar

P.S .  Declaratia TABU : “”Să facem un pictorial care să arate renaşterea, credinţa noastră în mai bine”, aceasta a fost ideea de la care am plecat pentru ceea cea urmează. Iar ideea reinterpretării unor tablouri celebre religioase într-o manieră modernă a venit imediat. Au făcut-o şi alţii, o vor mai face mulţi de acum înainte, dar pentru noi tot ceea ce s-a întâmplat- de la idee până la retuşurile finale- e unic şi plin de eomţie. Personajele sunt prietenii noştri, oamenii în care credem şi despre care ştim că pot fi oricând modelele unei generaţii. Ei înşişi sunt reprezentanţii generaţiei care reînvaţă să creadă şi să se încreadă în mai bine. Şi tocmai de aceea sunt pagini după chipul şi asemănarea noastră.”

Ma scuzati,am si eu o intrebare : ce intelegeti prin “pagini dupa chipul si asemanarea noastra” ?! Cine patroneaza revista Tabu ?! Concernul Realitatera Catavencu. Si cine patroneaza Realitatea Catavencu ?! Atat am avut de intrebat. Eu am inteles cine se crede Dumnezeu pe pamant. Si este indreptatit sa se creada atata timp cat poate face orice si i se inchina toata lumea in frunte cu candidatii la presedentia Romaniei. El nu trebuie sa fie presedinte,este peste presedinti,este insusi “Mr.D”.

Asa scrie pe poarta: Mr.”D”…: rai sau iad ??!! Adevar sau Provocare?!

 Numele ambilor proprietari incepe cu “D”.  

Pe noi ,cei cu frica lui Dumnezeu,nu ne reprezentati,nu avem nici chipul si nici asemanarea voastra …dar mai ales nu suntem insemnati de sau ca si   MR. DEVIL !!!

Tot eu : Shalimar

Alte Subiecte

• Vântu către Băsescu: “Dacă era băiat deștept venea la supt p…a”
• Hermes Fashion Week- Primul eveniment de moda masculina din Romania
• Surse de la vârf susțin că Nicolae Popa, omul lui SOV, s-ar afla în țară
• Dan Voiculescu: “Luptătorul anti-moguli are acum o nouă mărgică-TVR. Şi-i tare mândru”

Majestatea Sa Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen — (n. 10 aprilie 1839, Sigmaringen – 10 octombrie, 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române şi, apoi România, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.

În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit în munţii Carpaţi castelul Peleş, care a rămas şi acum una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. În perioada sa au fost construite primele universităţi, la Iaşi, respectiv Bucureşti. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a ordonat ridicarea primului pod peste Dunăre, între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

Carol s-a născut în Sigmaringen ca Prinţul Karl von Hohenzollern-Sigmaringen. Era cel de-al doilea fiu al prinţului Karl Anton şi al soţiei sale, principesa Josephine. După finalizarea studiilor elementare s-a înscris la şcoala de cadeţi din Münster. În 1857 termina cursurile Şcolii de Artilerie din Berlin. Până în 1866 (când a acceptat coroana României) a fost ofiţer german. A participat la Al doilea război din Schleswig, mai ales la asaltul citedelei Fredericia şi al Dybbøl, experienţă care îi va fi de folos mai târziu în Războiul ruso-turc.

Deşi nu era de statură înaltă, Carol a fost descris drept soldatul perfect, sănătos, disciplinat şi de asemenea un politician excelent, cu vederi liberale. Cunoştea bine mai multe limbi europene. Familia sa, dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen, era înrudită cu familia lui Napoleon al III-lea şi avea relaţii excelente cu acesta. România era în acea perioadă sub o influenţă puternică a culturii franceze, iar recomandarea de către Napoleon a prinţului Carol a valorat mult în ochii politicienilor români, la fel ca şi rudenia de sânge cu familia prusacă domnitoare. Ion Brătianu a fost politicianul român trimis să negocieze cu Carol şi familia acestuia posibilitatea ca prinţul Carol să vină pe tronul României.

După exilarea lui Alexandru Ioan Cuza ţara era în plin haos. Alegerea lui Cuza ca domnitor în ambele principate fusese singurul motiv pentru care puterile europene permiseseră unirea principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti, iar acum ţara risca să ajungă la dizolvarea acestei uniri. Tânărul Carol a trebuit să călătorească incognito (pe traseu a fost nevoit să apeleze la experienţa dobândită de Brătianu şi Rosetti pe parcursul revoluţiei paşoptiste; astfel el, practic, s-a deghizat), sub numele de Karl Hettingen, cu trenul pe ruta Düsseldorf – Bonn – Freiburg – Zürich – Viena – Budapesta, datorită conflictului care exista între ţara sa şi Imperiul Austriac. Nici chiar în ţara sa de origine nu era bine văzută această preluare a scaunului Principatelor, fapt afirmat de cancelarul Bismarck (care l-a avertizat mai mult sau mai puţin amical că va fi nevoit să pupe “papucul Sultanului”, fapt în sine care a fost ocolit de Carol şi de predecesorul acestuia). După ce a păşit pe teritoriul ţării, punând prima dată piciorul pe pamânt românesc în localitatea Drobeta Turnu-Severin (prima casă în care a intrat fiind actualmente bibliotecă), Brătianu l-a însoţit mai departe cu trăsura până la podul Mogoşoaiei.

Pe 10 mai 1866, Carol a intrat în Bucureşti. Vestea sosirii sale fusese transmisă prin telegraf şi a fost întâmpinat de o mulţime entuziastă de oameni, dornici să cunoască noul conducător. La Băneasa i s-a înmânat cheia oraşului. Şi-a rostit jurământul în limba franceză: “Jur să păzesc legile României, să-i apăr drepturile şi integritatea teritorială“.

Domnia lui Carol I a început, de fapt, în aprilie 1866, odată cu intrarea sa în ţară. Proclamat domnitor al României în ziua de 10 mai 1866, rămâne cu acest titlu până în 26 martie 1881, când este proclamat rege, devenind astfel primul rege al României. A fost primul monarh din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al cărei nume se transformă, începând cu Regele Ferdinand I, în Casa Regală de România, dinastie care va conduce ţara până la proclamarea Republicii Populare Române în 1947.

Imediat după sosirea în ţară, parlamentul României a adoptat la 29 iunie 1866 prima constituţie a ţării, una dintre cele mai avansate constituţii ale timpului, aceasta fiind inspirată din constituţia Belgiei, care dobândise independenţa din 1831. Aceasta a permis dezvoltarea şi modernizarea ţării. S-a decis ca aceasta să ignore dependenţa curentă a ţării de Imperiul Otoman (în practică acest fapt a fost transpus în omiterea constituţionalizării obligaţiilor faţă de Poartă), acţiunea care s-a constituit într-un prim pas spre independenţă.

Articolul 82 specifica: “Puterile conducătorului sunt ereditare, pornind direct de la Majestatea Sa, prinţul Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, pe linie masculină prin dreptul de primogenitură (primului-născut), excluzând femeile. Descendenţii Majestăţii Sale vor fi crescuţi în spiritul religiei ortodoxe.”

Pentru consolidarea prestigiului personal şi al ţării, pe 9 septembrie 1878 a primit titlul de „Alteţă regală”. Pe 15 martie 1881, Constituţia a fost modificată pentru a specifica, printre altele, faptul că din acel moment şeful statului va fi numit rege. Ceremonia de încoronare a avut loc pe 15 mai 1881.

Ideea de bază a tuturor constituţiilor regale din România era aceea că regele conduce fără a guverna.
Regele Carol a fost descris drept o persoană rece. Era permanent preocupat de prestigiul dinastiei pe care o fondase. Soţia sa, Regina Elisabeta, îl caracteriza ca „o persoană care îşi poartă coroana şi în somn”. Era foarte meticulos şi încerca să îşi impună stilul fiecărei persoane care îl înconjura. Deşi era foarte devotat sarcinilor sale de rege al României, niciodată nu şi-a uitat rădăcinile germane.

În timpul domniei sale, ţara a obţinut independenţa deplină faţă de Imperiul Otoman, după un război efectiv intens, modern şi foarte eficace (cunoscut în istorie ca Războiul de Independenţă, dar şi ca Războiul ruso-turc, 1877 – 1878), în care contribuţia României a fost decisivă.

În timpul luptelor desfăşurate pe teritoriul Bulgariei de azi, armata română l-a avut pe Carol ca lider efectiv, regele fiind prezent personal pe câmpul de luptă. Romania a iîntâmpinat anumite dificultati in obţinerea recunoaşterii independenţei, astfel, mai întâi, desemnatul român, Eraclie Arion, nu a fost primit la negocierile din iulie 1878 purtate la San-Stefano invocat fiind motivul că nu este o ţară independentă, unde i-a fost impus României un “schimb”, astfel Cadrilaterul intra în componenţa statului Român, dar era cedat sudul Basarabiei(mai exact judeţele: Cahul, Bolgrad şi Ismail). Marile Puteri, nemulţumite de privilegiile obţinute de Rusia, au convocat Tratatul de la Berlin din septembrie 1878,unde delegţia română nu a fost primită iniţial, ea fiind primită după ce delegaţia condusă I.C. Brătianu, a consfinţit nu numai independenţa absolută a României faţă de “Sublima Poartă,” dar şi un imens prestigiu internaţional datorat tuturora, de la rege (care a dovedit a fi un excelent strateg militar) până la ultimul soldat, totuşi independenţa a fost recunoscută dupa acceptarea “schimbului” de la San-Stefano şi modificarea articolului 7 din Constituţie, care până în acel moment prevedea limitarea dreptului de vot doar persoanelor de rit ortodox.

De asemenea, consolidarea unirii Moldovei cu Ţara Românească, eliminarea relativei “şubrezimi” şi a pericolelor ce ameninţau continuu măreţul act al Unirii de la 5 – 24 ianuarie 1859, precum şi intrarea ţării în rândul naţiunilor suverane, prin proclamarea României ca regat, în anul 1881, au fost toate urmări directe ale Războiului de independenţă, confirmat de sus-numitul Tratat de la Berlin. Prestigiul intern şi internaţional a fost consolidat şi de reglementarea la succesiunea tronului prin “pactul de familie” incheiat la data de 17 mai 1881 (nu existau suucesori, singurul descendent al familiei, Măriuca, a murit la 4 ani, probabil de hemofilie, intrucat exista o legatura de rudenie Carol-Elisabetha de Weid, sau Carmen Silva) prin care era declarat succesor Ferdinand, nepotul după frate al lui Carol.

Tot în timpul domniei lui Carol I, în 1913, în urma celui de-al doilea război balcanic, terminat prin Tratatul de la Bucureşti, din 1913, România obţine partea de sud a Dobrogei, Cadrilaterul, de la Bulgaria.
Viaţa politică internă, încă dominată de către familiile de mari proprietari de pământ, organizată în jurul partidelor rivale, Liberal şi Conservator, a fost lovită de două răscoale ale ţăranilor, în sudul Ţării Româneşti, în aprilie 1888 şi în partea nordică a Moldovei, în februarie 1907, care a cuprins repede şi sudul până în martie. Răscoalele au fost reprimate în mod sângeros.

Domnia îndelungată a lui Carol a ajutat dezvoltarea rapidă a statului român. Dar, spre sfârşitul domniei sale şi începutul Primului Război Mondial, regele dorea să intre în război de partea puterilor centrale, în timp ce opinia publică era de partea Antantei. Carol a semnat un tratat secret în 1883, care lega România de Tripla Alianţă şi, deşi tratatul trebuia activat doar în cazul în care Rusia imperialistă ar fi atacat unul dintre membrii tratatului, Carol era convins că cel mai onorabil ar fi fost intrarea în război de partea Imperiului German.

A fost convocată o întrunire de urgenţă a membrilor guvernului unde Carol le-a comunicat acestora existenţa tratatului şi şi-a exprimat dorinţa sa. A întâmpinat o opoziţie crâncenă din partea membrilor guvernului. Se spune că aceasta i-ar fi provocat moartea subită pe 27 septembrie/10 octombrie 1914. Viitorul rege Ferdinand, sub influenţa soţiei sale, Regina Maria, a fost mai dispus să asculte opinia publică.
Când a fost ales principe al României, Carol nu era căsătorit şi, conform constituţiei române, aprobată de el însuşi, nu avea voie să se căsătorească cu o femeie de origine română. În 1869, principele a iniţiat o călătorie în Europa şi mai ales în Germania, pentru a-şi găsi o mireasă. În final, a întâlnit şi luat de soţie pe Elisabeta de Neuwied (3 noiembrie 1869). Mariajul lor a fost unul dintre cele mai puţin potrivite, el fiind un bărbat rece şi calculat, iar ea o visătoare notorie. Au avut doar un copil, principesa Maria, născută pe 27 august 1871 şi decedată pe 28 martie 1874. Aceasta a dus la o înstrăinare a celor doi membri ai cuplului regal, Elisabeta nereuşind să-şi revină complet din trauma pierderii unicului copil.Spre sfârşitul vieţii lor, Carol şi Elisabeta au reuşit să găsească o modalitate de a se înţelege reciproc şi au fost descrişi ca fiind buni prieteni.

Lipsa de urmaşi a cuplului regal al României a făcut ca Prinţul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele lui Carol, să devină următorul succesor la tronul României. În octombrie 1880, Leopold renunţă la tronul ţării în favoarea lui Wilhelm, fiul său cel mai mare. Acesta, la rândul său, în 1888 renunţă la tronul României în favoarea fratelui său mai tânăr, Ferdinand, care va deveni principe de România, moştenitor al tronului şi mai apoi rege al României în ziua de 10 octombrie 1914, la moartea unchiului său, Carol I, domnind până la moartea sa, survenită la 27 iulie 1927. Soţia lui Carol, Elisabeta a încercat să-l influenţeze pe prinţ ca să se căsătorească cu Elena Văcărescu. Conform constituţiei române, însă, nu avea voie să ia de soţie o româncă. Pentru a clarifica incidentul, Elisabeta a fost exilată pentru 2 ani, până când Ferdinand a luat-o de soţie pe Maria.

După detronarea lui Cuza, Carol de Hohenzollern ajunge cu mare dificultate la conducerea românilor. În urma unui plebiscit, Carol este ales domn în anul 1866, sub numele de Carol I. Avea numai 27 de ani când la 10 mai a fost numit domn constituţional.

Carol I provine dintr-o familie germană cu vechi tradiţii. El a fost fiul Iosefinei şi al lui Carol Anton de Hohenzollern-Sigmaringen. Era un model de ordine şi de punctualitate. Firea prinţului era în contrast cu ţara ce i-a fost dat s-o conducă, „ţară lipsită de măsură şi mereu în schimbare”. El a reuşit să conducă ţara nu prin îngâmfare ci prin multă înţelepciune şi obiectivitate.

Carol I a fost căsătorit cu Elisabeta-Paulina-Otilia-Luiza principesă de Wied, „harnică, iubitoare de oameni, cultă şi talentată”. Se spune că după o convorbire care nu a ţinut mai mult de o oră, prinţul a cerut-o de soţie şi în aceeaşi zi s-a întors ca logodnic al ei. Elisabeta a primit o educaţie aleasă de la profesori foarte buni. Ea ştia să vorbească limba franceză, engleză, italiană, suedeză, română.

Domnii români au fost aleşi până atunci din rândul boierilor, de aceea unii dintre acestia se considerau pe aceeaşi treaptă socială cu prinţul Carol I. El a trebuit să-i facă să înţeleagă că tocmai prin naşterea sa, el stă mai presus de supuşii săi. Principalul scop al Prinţului a fost să pună pe picioare ţara, care întâmpina dificultăţi în mai toate domeniile. În acest demers el a urmărit să fie nepărtinitor şi să realizeze ce este mai bine pentru ţară.

În mai 1877, Carol I a comandat personal armata română de la Calafat împotriva redutelor turceşti de peste Dunăre, de pe afetul unui tun de asalt. Când unul din proiectilele artileriei turceşti a căzut mai aproape de rege, un soldat a sărit să-i scoată fitilul pentru a impiedica explozia dar ajungând prea târziu, inevitabilul s-a produs iar soldatul a fost sfârtecat de schije. Atunci Carol ar fi exclamat: “Asta-i muzica ce-mi place”.
Coroana regilor Romaniei era fabricată dintr-o ţeavă de tun turcesc capturat la Plevna de armata română sub comanda lui Carol I. Poetul George Coşbuc a descris-o în volumul „Coroana de Oţel”.

Sculptorul croat Ivan Meštrović a executat statuia ecvestră a regelui care a fost amplasată în faţa Bibliotecii Universitare Române. Din notaţiile contemporanilor se pare că era una din cele mai frumoase statui ecvestre din Europa. Statuia a fost demontată de comunişti, unii istorici susţin că ar fi fost îngropată în pământ dar până în prezent nu a fost descoperită. Sunt şanse ca ea să fie reconstituită după macheta rămasă în proprietatea urmaşilor lui Meštrović .

Dreamer

Alte Subiecte

• Clujul locomotiva perfectă
• Botezatu în impas de materiale pentru chiloţei şi haine
• EXCLUSIV! Interviu cu tatăl lui Dan Diaconescu – patronul OTV
• Ilie Năstase regretă incidentul petrecut în urmă cu câteva zile în care apare adresând injurii unei ziariste de pe Bega

Ce e de facut cu oamenii care intind capcane?
Oamenii care privesc dupa coltul cladirii si asteapta sa prinzi momeala. Evident, la inceput pari blanzi ca mieluseii, puri ca pruncii, inofensivi ca greierii si calmi ca un lac. Sunt oameni al caror chip il retii mai greu sau le uiti usor numele.
Sunt acei pe care nici prin gand nu ti-ar fi trecut sa-i acuzi de ceva vreodata. E de apreciat cu cata minutiozitate, atentie si rabdare trebuie sa se inzestreseze pentru a-si pune in aplicare planul. Sa astepte o amicitie, sa o intretina, sa aduca constant imbunatatiri si sa faca lucrurile sa para atat de inflorate. Te studiaza, te incurajeaza, te aprecieaza la un moment dat, e langa tine in momentele care par sa se clatine, ca apoi sa ajunga sa te cunoasca. Iar acesta potentială victima se obisnuieste.

Cu prezenta, caldura, pasiunea, umorul, dragalasenia, aprecierea conspirativa a omului care poate lua numele de “agresor” sau efectiv, “omul acela care pare de treaba”, care in mai mult sau mai putin timp – asta depinde de natura scopului propus – va musca cu putere din satisfactia pe care i-o ofera o prada la pamant.

Sunt oameni care te pun jos. Da, nu te preface ca nu ai observat asta pana acum. Chiar crezi ca lucrurile sunt atat de roz? Ca bomboanele colorate cresc pe garduri? ca balonasele in forma de iepurasi si ursuleti se dau pe gratis cand iesi pe usa casei tale? Ca tipul transpirat, nebarbierit si murdar din intunericul statiei de autobuz e doar un simplu calator care te priveste dubios pentru ca azi ai pus pe tine rochita cu buline sau posetuta primita cadou de Valentine’s Day? Sa fim seriosi!
Si ce faci? Te inchizi in casa si iti rozi unghiile pana in carne? Stai invisible pe messenger? Iti obligi fratiorul mai mare sa te urmareasca ca nu care cumva…? Sau devii o persoana paranoica care analizeaza orice reactie sau discutie pana in panzele albe? Refuzi orice alta apropiere? Iti faci orez cu lapte cum pregatea mama cand erai mica si te ascunzi sub plapumioara ta? Sau te inchizi in tine si devii un frustrat doar pentru ca odata si odata ai fost naiv?

Poate daca te-ai privi cu mai mult respect, in primul rand, ti-ai da seama ca doar un om mult prea slab renunta atat e usor.
Nu-ti spun sa rasplatesti cu aceasi moneda, dar cand crezi ca va veni vremea sa nu te mai lasi calcat/calcata in picioare si sa vezi ca persoana ta valoreaza mai mult decat ziua, noaptea, saptamana sau anul, clipa in care ai fost tradat/a. In orice fel.Data viitoare cand vezi vanatorul sau vanatoarea spune-i: “Nu-mi pasa ce faci, poti sa te dai si cu fundul de pamant de milioane de ori. Nu am sa te intreb daca te-ai lovit.”

Si sa nu intrebi. Sa pleci.

Alte Subiecte

• Părintii Mădălinei Manole îşi acuză ginerele la Parchet
• Behăianu cere să fie eliberat pentru că are în plan proiecte culturale
• Regele Cioabă nu este de acord cu termenul “țigan” atribuit romilor
• Băsescu a fost consultat astăzi la Spitalul Militar Central din Bucureşti

„Parfumurile nu se marginesc sa fie o prelungire a personalitatii noastre, ci ne accentueaza atat infatisarea cat si dispozitia in care ne aflam”…am citit aceste randuri intr-un blog…

Candva am primit un parfum. El se numea „ The Dreamer”de la Versace. Nu stiam prea multe despre el,de fapt nici nu auzisem,eu aveam ca preferat un alt parfum,”Dune” de la Dior care era un parfum solar. Persoana care mi l-a daruit,evident ,o femeie,a facut acest lucru deoarece era convinsa ca ma caracterizeaza,eu fiind un visator incurabil…

La contactul cu propria-mi piele am realizat nu numai ca ma caracterizeaza, ci ca este o completare olfactiva a eului meu visator. Este ca un blog olfactiv despre mine insumi. Si ca sa pot face diferenta mi-au fost daruite in acelasi timp ambele parfumuri: Dune si The Dreamer. Sincer sa fiu cred ca suna mai bine in romaneste denumirea acestui parfum: Visatorul…as putea spune Visatorul lui Versace, ori poate ultimul vis al lui Versace inainte de sfarsitul tragic al acestuia. Este ca un mesaj lasat de el care are darul de a fi o profetie pentru mine si un vis poate neimplinit al sensibilului si rafinatului Versace. Se spune ca este de departe cel mai bun parfum masculin al Casei Versace. Pentru mine are mai putina importanta cat de bun este, stiu doar ca mi se potriveste. Are darul de a aduce la suprafata adevarata natura a esentei mele: un visator al secolului XXI. Este ceea ce ma face mai bun si cu certitudine diferit de ceilalti macar si numai dintr-un singur motiv: atunci cand visam cu ochii deschisi gandurile noastre imbraca forma celor mai nobile, caritabile si inalte aspiratii. Un cosmar nu se poate trai cu ochii deschisi si doresti sa se termine mai repede…ce faci atunci? Deschizii ochii si vrei sa crezi ca asa ceva nu se poate intampla, vrei sa ajungi la lumina, te agati disperat de realitate, buna, rea cum este…eu trec direct in faza ochilor deschisi ai visatorului…pur si simplu pacalesc realitatea, realitatea in care ii las pe cei din jurul meu sa taie si sa spanzure, sa laude si sa critice.

Eu am realitatea faurita de mine,realitatea ochilor deschisi a celor care vad si in cele mai intunecate cotloane „umbrele” luminii. Am simtit diferenta intre Dune si Visatorul: Dune era lumina strecurata printre livezile de portocali mediteraneene, Visatorul este lumina filtrata de visul meu de a fi si nu de a avea de aceea notele spicy sunt absolut necesare…imi tin ochii deschisi si imi focalizeaza visul pe retina. Dune si Visatorul, Trecut si Prezent…am inteles cu spaima parca diferenta: m-am maturizat. Sunt visatorul care traieste si accepta realitatea in timp ce baiatul, adolescentul lui Dune nu indraznea sa priveasca soarele frontal, il lasa sa se prelinga printre ramurile livezilor de portocali si dunele de nisip marocane de la tarmul Mediteranei. Am colindat acel desert toata copilaria si adolescenta mea si m-au amagit multe oaze, acele Fata Morgana ce apar in fata calatorilor insetati, bantuiti de himera apelor salvatoare si umbra frunzelor protectoare a curmalilor, am colindat asa pana am ajuns la varsta maturitatii si ma intreb inca daca am ajuns cu adevarat…ori poate eu am ajuns dar adolescentul din mine inca revine si isi cere drepturile ca as fi unfair deoarece l-am abandonat dunelor din desert. Am simtit aprope dureros acest lucru cand la incheietura mainii drepte era Dune si la cea stanga The Dreamer. Primul era estompat, cel de-al doilea ajunsese mai repede la inima mea poate si fiindca era pe partea inimii…dar pana la urma eu am ales unde este locul fiecaruia, poate a fost instinctiv ori poate a fost rational, acea ratiune dirijata de subconstient. Eram barbatul care stia ca abandonul adolescentului, chiar daca era unul dureros pentru amandoi tot asa era de necesar pentru amandoi, maturitatea mea a decis in favoarea visului si in defavoarea iluziei. De fapt am ales provocarea…provocarea de a fi barbat…barbatul secolului XXI.

Alte Subiecte

• Adrian Păunescu: “Şi eu am vrut să mă sinucid de 4 ori”
• Ego, intre Orient si Occident
• A iubi inseamna a ierta…
• Femeia…….

Pentru mulţi, viaţa pare un teatru, în care asistăm la o succesiune de spectacole. Nu foarte animaţi de propriul nostru rol, deşi am încercat adesea în cateva comedii şi mai multe drame, aşteptăm să primim un text bun şi un partener pe măsură pentru a ne angaja cu adevărat într-o veritabilă viaţă în doi. Îndrăgostiţi de iubire, totul ne pasionează şi deşi mereu deschişi dialogului, ne regăsim adesea prea ezitanţi cînd e vorba de a ne concretiza visele. Descoperim că judecăţilor pe care le emitem cu privire la aspectele vieţii le lipsesc tocmai acele nuanţe care ne permit să evoluăm fără a abandona ceea ce am dobîndit deja.

Pregătiţi pentru o viaţă în doi, suntem s-ar părea, însă am prefera ca aceasta să fie fără a trebui să facem concesii. Ne este teamă, pe bună dreptate, de un antagonism obişnuit cu celălalt. „A trebui” să-l seduci în fiecare zi ne exaltă în aceeaşi măsura în care ne poate angoasa. Mai ales, atunci cînd ne dorim să iubim necondiţionat şi pentru totdeauna, la fel ca Philemon şi Baucis, cei doi amanţi transformaţi în arbori de către Zeus, ale căror crengi îi îmbrăţişează plini de dragoste unul pentru celălalt pentru totdeauna. Frumos, dar nu uşor de obţinut.

Afinitate, armonie naturală de gusturi şi sentimente, încredere şi concordanţă de caracter sunt pentru unii condiţiile care permit să trăieşti în doi. În fapt, mulţi dintre noi ştim ce refuzăm, dar nu cu adevărat ceea ce am accepta. Deci, a trăi în doi sau nu? A reflecta, a decide, a alege şi a rămane statornic ar putea însemna o viaţă în doi…

Alte Subiecte

• Cum a ajuns Traian Basescu la standul “Click-Pagina 3” de la Eros-Show ?!
• Dan Diaconescu OTV la telefon cu preşedintele Băsescu dupa eliberare
• “Tăticul” OTV, Dan Diaconescu, face naveta la DNA
• Un veritabil Don Juan..viu numai in povesti?

“Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti…” A spus Iisus candva si o spune in continuare. Insa…cine e in masura sa inteleaga? Ce inseamna sa te iubesti pe sine? Cu alte cuvinte, daca nu te iubesti…nu poti iubi si pe altcineva…

Iubirea e un lucru complex si simplu in acelasi timp. Lucrurile simple nu reprezinta o provocare pentru ego, acea parte din noi care ne reprezinta si care…ciudat, trebuie sa o iubim, altfel nu putem spune ca ii iubim pe ceilalti. Marile provocari ale egoului sunt lucrurile imposibile: sa ierti, sa iubesti, sa fii fericit, sa cunosti, sa fii deschis, sa fii unic… Insa oamenii prefera lucrurile simple si cotidiene, ambitii trecatoare, care excita egoul starnind vanitatea si multumirea de sine…care duc, in final, la moartea egoului. Un ego puternic inseamna de fapt moartea lui.

In momentul in care omul a devenit “masura tuturor lucrurilor” drumul ego-ului a luat o intorsatura ciudata. Sloganul “Dumnezeu a murit, traiasca supraomul” nu e un slogan inventat de Neitzche… El a existat si exista in continuare. Toti “marii” oameni au fost de fapt niste oameni cu un ego supradezvoltat care, intr-un final, a dus la distrugerea lor ca si finite. Istoria religioasa e plina de astfel de specimene.

Pana la ora actuala omul simplu nu a reprezentat niciodata un ideal pentru societatea umana. Ganditi-va la omul care a revolutionat cursul istoriei omenirii schimband de-alungul veacurilor milioane de oameni, ridicand si daramand imperii, culture, idei. Acela e Iisus Hristos. Crestinii Il considera Mesia (Hristosul) – Eliberatorul, Unsul lui Dumnezeu. Evreii Il considera, in cel mai bun caz, un prooroc. Musulmanii Il consdera un profet. Teosofii, un iluminat. Scepticii, un creator de religie. Filosofii, un intelept. Si exemplele pot continua.

In realitate, insa, El a fost un simplu om. De altfel, simplitatea nici nu poate fi un scop, caci omul se naste simplu! Orice copil este simplu, ca o tabla goala. Parintii incep apoi sa scrie tot felul de lucruri pe aceasta tabla, dar mai ales ce sa devina copilul. Urmeaza apoi, profesorii, preotii, politicienii – toti insista ca trebuie sa devii cineva; in caz contrar iti vei rispi singur viata.

Inaintea lui Dumnezeu, in orice stadiu al vietii am fi, pentru El suntem o tabla goala. El poate sa scrie multe lucruri in ea, daca Il lasam. El e Singurul care, prin acceptiunea noastra, poate sa scrie ceea ce ar trebui sa devenim ca si fiinte. Insa, El nu va face acest lucru daca noi nu vrem asta.

Atunci cand oamenii “ne educa”… realitatea rezultata e, intotdeauna, exact pe dos…
Omul este o fiinta. El nu trebuie sa devina cineva sau ceva. Aceasta este semnificatia simplitatii. Iisus Nazarineanul este modelul simplitatii umane. De conditie sociala umila, El a reusit sa se impuna reformand nu numai o societate traditionala (cea evreiasca), dar schimband si revolutionand una dintre cele mai puternice ideologii din istoria civilizatiei (cea elena). Nu a facut parte dintr-o scoala rabinica (erau doua foarte importante la vremea aceea in Iudeea), insa El a fost o tabla goala pentru Dumnezeu Tatal…

Semnificatia simplitatii este aceea de a fi impacat cu propria fiinta, sa nu incerci sa devii altcineva, proces care nu poate avea vreo finalitate. Cel ce vrea sa devina altceva decat este, si neincercand sa se dezvolte…nu face altceva decat sa isi taie creanga existentiala.

Orice ar deveni, omul nu poate atinge acea stare in care sa poata spune:” Acum calatoria mea s-a incheiat. Am atins culmea la care am aspirat”. Cine spune asta ori e mincinos, ori e dus cu pluta. In intreaga istorie a umanitatii nici un om nu a atins aceasta stare, penstru simplul motiv ca omul se msica in cerc, chiar daca cercul se largeste. Orice ai face, cineva se va afla inaintea ta. Iar inaintea tuturor e Dumnezeu. Si mai e ceva. Cea mai adanca aspiratie a omului, in devenirile sale…este cea de deificare. Imparatii romani se considerau zei, cerand, astfel, supusilor sa li se inchine. In ciuda acestor afirmatii, erau asasinati, tot de catre supusi. Titulatura de “ Pontifex Maximus” ii conferea imparatului statutul de zeu. Aceasi pretentie au avut-o si papii de-alungul istoriei, ei continunad traditia paganilor latini, traditie imbracata in haine crestine. Termenul de “Suveranul Pontif” nu inseamna altceva decat pretentia papei ca ar fi Dumnezeu pe pamant. Loctiitorul Lui mai degraba. De aici si infailibilitatea; infailibilitate ce a dus la atrocitatile medievale si de mai tarziu.

In momentul cand in un om isi ia attribute divine (pe care oricum nu ii sunt ingaduite) egoul lui e supraincarcat. In nimicnicia lui, nu face fata, iar caderea e groaznica. Istoria omite astfel de evenimente. Acesti oameni, care se considera superiori conditiei umane, uita ca au o origine inteligenta, uita ca exista un Creator personal care poate scrie pe tabla finite noastre…nemurirea. Dar numai El poate face asta.

Uitand de conditia de om simplu, uiti ca viata e multidimensionala. Este imposibil sa te indrepti in toate directiile simultan, si sa atingi toate destinatiile – lucru pe care Dumnezeu il poate face. Acest lucru este absolut imposibil, fiind o caracteristica divina si nu umana. Egoul este principala boala de care sufera omul, iar deificarea sau autodeificarea este semnul ca egoul e distrus. Insasi pretentia sau titulatura de “sfant”, atribut exclusiv divinitatii si pe care doar divinitatea il confera (unei zile, unei sarbatori, unui om, unui spatiu, unui loc, etc), arata ca ego-ul e supraincarcat, iar acel om daca nu e distrus, e pe cale de a se autodistruge. De ce? Pentru ca astfel de titulaturi ii pun in postura de a primi cinstirea si slujirea ce I se ofera doar lui Dumnezeu, iar aceasta postura ii transforma in ne-oameni. Ceea ce s-a si dovedit…

Interese de toate felurile doresc ca omul sa ramana bonlav in aceasta stare de ego hiperexcitat. Ele nu doresc ca omul sa fie sanatos si plenar. Asa se explica de ce nimeni nu doreste sa duca o viata simpla, sa fie un nimeni in societate. Insa nu un nimeni lipsit de coloana, de verticalitate, de demnitate… Acceptarea de sine este obligatorie in astfel de cazuri, iar reconcilierea cu divinitatea este inevitabila. Caci, in pretentiile noastre absurde ca am fi cineva – cu caracter divin ( existential, transcendental) nu facem altceva decat sa jignim natura umana, sa o supraincarcam cu ceva ce nu ii apartine…si sa Il jignim pe Dumnezeu, deposedand-ul de ceva ce Ii apartine doar Lui.

Alte Subiecte

• Fiica lui Bercea Mondialu’ a fost violată de fratele acestuia
• Mai bine murim decât să avem unde să ne îngrijim sănătatea
• Dan Diaconescu: “Din televiziunea “tomberon” aţi făcut şi dumneavostră parte domnule Ion Cristoiu”
• Traian Băsescu socru mic la toamnă?

Orice bucurie adevarata ca orice tristete adevarata imi vine dinlauntru. Lumea exterioara cu iluziile ei incantatoare sau cumplite nu poate decat sa ma rataceasca si sa imi impiedice recasirea cu mine insumi. Trebuie sa caut drumul spre ceea ce este mai launtric in mine insumi daca vreau sa gust pacea care depaseste intelegerea.

Stiu toate acestea, dar, din nenorocire, sunt cineva pentru care lumea exterioara exista. O mireasma, o pata de culoare ma cufunda in reverii din care imi vine greu sa ies uneori. Si ceea ce mai exista pentru mine, intr-o masura aproape de neinchipuit, este lumea amintirii. E indeajuns un nume, ceva scris, un sunet, o mireasma, un chip, un nume de strada, un nume de oras, pentru a trezi suferinta care nu adoarme niciodata pe deplin.

Ratacesc deseori in acest “ieri”care ma atrage cu atat mai mult cu cat niciodata nu va reveni. Am umblat de-a lungul sec XV-XVI asa cum ma plimb pe Calea Victoriei. De ce? Habar n-am. Poate ceva din mirosul padurilor, imi aduce amite de ceva ce e adanc ingropat in memoria mea; si cine nu se refugiaza in trecutul sau cel mai indepartat posibil atunci cand viitorul pare foarte sumbru?

Dupa o anumita varsta, viata devine o scara pe care o cobori cu spatele, cu spatele ….pentru ca nu mai vrei sa vezi. Eu cred ca am ajuns la varsta aia. Am crezut in fericire, desi nu stiu sa o definesc. Nepasarea a devenit o obsesie statornica. Pentru a pastra in mine clipele frumoase dinaninte de catastrofa ce o vad venind…am ajuns sa ma bucur de aproape orice.

Poverii firesti a vietii pa care incep a o simt la varsta asta…i se adauga acum ….povara nepasari. Stiu bine ca nu am dreptul sa ma plang, pentru ca nu-mi este nici firg, nici foame, dar incertitudinea zilei de maine alcatuieste o povara grea cu care trebuia sa ma incarc dimineata si sa o port noaptea.

Alte Subiecte

• Bomba sexy a lui Tănase are loc în industria porno
• Petrus, fiul lui Petre Roman si al Silviei Chifiriuc
• Poţi câştiga 500.000 de euro jucând poker online
• Nunta Regala mai importanta oare ca ucidera lui Osama bin Laden ?!

Când te uiţi in ochii unei tipe, te întrebi “Oare ce-o gandi ea cu adevărat?”. Esti absolut convins că vrei să afli? Bietul de tine… Din păcate, curiozitatea e întotdeauna mai puternică decît frica. Desi ar trebui să nu te las să comiti o astfel de greseală, o să îti fac pe plac si o să îti spun ce gandeste. Desigur că fiecare dintre femei are propria manieră de a calcula lucrurile, dar bag mana în foc că rationamentele mele sunt aproape identice cu ale oricarei femei. Dacă după lectura acestui text simti nevoia să apelezi la ajutor specializat, stai linistit. Nu esti singurul.

Ce are de gând de fapt…în seara când v-ati cunoscut…

Chiar esti interesant sau am inventat eu asta doar ca să mai scap de plictiseală …si să nu mănanc toată prăjitura din fata mea?

Of, si în caz că vreau să ies cu tine o să trebuiască să fiu drăgută cu iubita amicului tău ?(care pare cam stupidă).

Ah, în sfarsit te uiti la mine. Mda, bărbia e OK, la fel si ochii, gura… Ia stai, nu cumva părul ăla e oarecum gay?

Eh, gata, te uiti în altă parte. Oricum nu-mi plăceai. Mă plictisesc, mai vreau niste prăjitură.

Wow, tocmai mi-ai zîmbit. Dacă n-ai fi făcut asta, n-as mai fi vorbit cu tine si ai fi crezut că nu te plac. Cand eu de fapt te plac, doar că ar fi fost aiurea să fac eu primul pas. Asta e treaba ta.

Mă întreb dacă iubita amicului tău se va supăra dacă n-o vom invita la nunta noastră…

Ce are de gând de fapt…când ai venit să o iei prima oară in oraş

De ce nu ai ajuns încă?

Ce bine arată sanii mei. Dar ai face bine să nu te prind că te holbezi la ei, pentru că atunci voi crede că tu crezi despre mine că sînt dispusă să mă culc cu tine imediat.

Viata mea e foarte tare.

Sunt foarte drăgută. Ai întîrziat 5 minute. Arăt ca o cocotă. Unde naiba esti? Ai întîrziat 10 minute. O să fiu o mamă singură.

Oh, în sfarsit ai venit. Ce nebună sunt. Esti foarte drăgut. Îmi place sacoul – un pic sifonat, curat, dar nu exagerat de aranjat.

Dacă vrei să mă îndrăgostesc de tine, musai să faci ceva cu părul ăla.

Cînd dispar un pic să îmi iau haina, îmi dau jos si bikinii, ca să nu facă dungă pe sub fustă. Dar îi iau în posetă, dacă mă duci undeva unde se dansează sau bate vîntul foarte tare? Că doar n-ai fi în stare să mă duci într-un astfel de loc. Deja m-am enervat un pic.

Ce are de gând de fapt…la prima voastră intâlnire

E vina ta că pe drum am tinut acel monolog despre ciuperca la picior pe care o are cătelul bunicii. Dacă nu mă întrebi nimic în următoarele 5 secunde, clar nu ne potrivim. Bine, 10. Hai, 15.

Ah, bun, în sfarsit. Dacă îmi place jobul meu. Cam rigidă întrebarea, dar măcar ai făcut un efort. Si esti foarte norocos că ai scos totusi cateva cuvinte înainte să număr pană la 100.

Excelent restaurant ai ales – elegant, dar nu fitos.

Poftim? Chelnerita n-a operat rezervarea ta? Grozav. Acum o să tipi la ea si o să mi se ia complet cheful să te mai văd.

Ai spus doar “Nu-i nimic, putem bea ceva la bar pană rezolvati problema”. Sunt excitată de felul matur în care ai tratat situatia.

Stai un pic. Stiu. Ti-a picat cu tronc chelnerita. Era întuneric cand ne-am cunoscut. Mă tineai minte – mai înaltă, mai blondă, mai subtire? Ca si chelnerita asta, nu?

Mai tii minte cand spuneam că nu vreau să te uiti la sanii mei? Minteam. Acum vreau.

Nu te mai holba la lista aia de vinuri. N-auzi? Oricum nu-mi place de tine.

Trebuie să găsesc ceva incitant de spus, să văd cum îmi răspunzi.

Ce bine că nu am băut decat un singur pahar pînă acum, încă sunt suficient de lucidă cat să îmi dau seama că strategia “fără bikini” nu functionează prea bine. Mi-e frig.

Tocmai te-ai fîstîcit si ai spus că lista de vinuri e “apetisantă”. Mă uit la tine perplexă. Tu, rosu ca racul, ai spus “Sunt doar foarte nervos pentru că esti asa frumoasă”.

Acum pari foarte jenant că ai recunoscut cele de mai sus.
Stai linistit, ai spus exact ce trebuie. Suntem un cuplu excelent.

N-am nici o problemă că iubita stupidă a amicului tău vrea să vină la nunta noastră. Doar că nu va fi domnisoară de onoare. Se poate ocupa de buchetele de flori de pe mese sau ceva de genul ăsta.

Ce are de gând de fapt…la primul vostru sărut

Îmi pun picioarele goale pe canapea lîngă ale tale. Deci dacă nu te prinzi rapid ce înseamnă asta, te trec rapid la capitolul “fosti”. Îti fac sarcina chiar foarte usoară. Degetele mele îti ating talpa.

Te-ai uitat la fundul meu cînd am plecat spre bucătărie, ai decis că e prea rotund si acum cauti o scuză să iesi pe usă, nu?

Grozav… acum ce-ar trebui să fac?

Hei, mana ta e pe genunchiul meu. Mă tragi spre tine. Mi-e frică să nu cumva să îti miroasă respiratia a altceva decat a mentă.

E bine, nici prea repede, nici prea încet. Vreau să simt că îsi doresti să faci sex cu mine, dar n-o s-o iei la fugă dacă te refuz.

Nu pot să cred cum caut eu mereu perfectiunea. O să stric singură totul.

Mă întreb dacă mamele singure mai pot agăta bărbati.

Faptul că mi-am închis un pic gura ca să te oblig s-o iei mai încet. A mers. E de bine.

Ar trebui să mai am măcar un gand inteligent înainte să încetez să
mai gandesc.

Da, gîndul e să nu cumva să îmi dau jos lenjeria intimă. Ups, lenjeria mea intimă e în posetă. Deci nu ai voie să pui mîna acolo unde ar fi bikinii mei dacă i-as avea pe mine.

Ce are de gând de fapt…cand ati facut sex pentru prima dată

Să îmi pun picioarele în aer sau ar fi exagerat?

De ce fac sex cu tine? Păi… de ce nu?

Ha-ha, îmi aduc aminte vremurile cînd eram mai tînără si credeam că o să mă mărit virgină. Ce amuzant!

Mă bucur că nu am mîncat carbohidrati si dulciuri în ultimele 3 zile. Stomacul meu e atît de plat. Îmi place cum arată el cu tine deasupra.

Ce ciudat e că par să mă gandesc non-stop la căsătorie.

Oare de cate ori trebuie să mai fac sex cu tine înainte să îti pot sugera că e cazul să îti cumperi cearsafuri mai bune?

Mi-ar plăcea să semăn cu tine. Nu pari să te gîndesti la multe acum…

Ce are de gând de fapt…cand a spus da

Sunt atat de îndrăgostită. Sunt atat de fericită că nu voi fi mamă singură.
Sper că am făcut alegerea corectă.

Acum stiu de ce femeile primesc un mare inel cînd se logodesc. Ca să aibă la ce se uita cand nu au motive să zîmbească.

Concluzie[/center]

1. Femeile sunt foarte atente la anturajul în care intră alături de tine. Trebuie să te dai peste cap să îi demonstrezi că poti face astfel încat toată lumea din jurul tău să se simtă bine.

2.Străduieste-te să arăti bine. Femeia are nevoie de doar 90 de secunde pentru a-si forma o primă impresie.

3.Femeile sunt foarte sensibile cînd vine vorba despre propria înfătisare. Se tem să nu fie respinse.

4.E mereu cu ochii pe tine. Hainele tale sunt o reprezentare a caracterului tău. Va trage rapid concluzii despre cum îti gestionezi banii, dacă se poate baza pe tine si dacă esti bun în pat.

5.Femeile au un foarte dezvoltat simt dramatic, motiv pentru care tu trebuie să îti spui replicile rapid si inteligent.

6.Un alt compliment eficient: spune-i că e desteaptă. Femeile adoră asta. E nesigură pe calitătile ei, asa că o replică încurajatoare din partea ta e binevenită.

7.E bombardată mereu de imagini cu femei perfecte. Complimenteaz-o, laudă-i acele părti ale corpului pe care ea le consideră imperfecte.

8.Perfectionismul o face să se concentreze asupra propriilor defecte si să se teamă că va rămîne singură. Acest pesimism e mai frecvent la femei decat la bărbati.

9.Gandurile despre căsătorie ar putea fi pentru ea o scuză a faptului că face sex cu tine, desi nu e pregătită. După noaptea de dragoste, promite-i că o vei suna imediat. Tine-te de cuvant si se va linisti rapid.

10.După acest moment, asigur-o că o iubesti. Nu înceta să faci eforturi pentru ea doar pentru că i-ai făcut marea propunere.

Alte Subiecte

• Reşedinţa lui Michel Jasckson a fost scoasă la licitaţie
• Noul model Ferarri 458 Italia lansat astăzi în Bucureşti
• Geoana : Ce sa facem cu Tinutul Secuiesc ?
• Brad Pitt produce un film despre Dracula

Un citat din gandurile si vorbele unui barbat, poate pentru unii aberant, dar din care poate ai ceva de invatat si care iti da de gandit…(parerea mea)

Întotdeauna este bine de ştiut când anume se termină o etapă din viaţă.
Dacă insişti a te menţine în ea dincolo de timpul rezonabil, îţi vei pierde
bucuria şi simţul a ceea ce se află în afara ei. Închide cicluri, sau uşi, sau
capitole. Important este să le poţi închide şi să laşi în urmă momente ale
vieţii, momentele care se încheie.
Ţi-ai terminat munca?
Ţi s-a încheiat o relaţie?
Nu mai locuieşti în acea casă?
Trebuie să pleci într-o călătorie?…

Poţi petrece mult timp din prezentul tău, scufundîndu-te în “de ce”-uri, în a revedea caseta şi a încerca să înţelegi cum şi pentru ce motiv se întîmplară cutare şi cutare lucruri.
Dar te vei consuma degeaba şi la nesfîrşit, căci în viaţă, tu, eu, prietenii, fiii, fraţii tăi, noi toţi, ne îndreptăm inevitabil către a închide capitole, către a da pagina, a termina etape sau momente din viaţă, şi de a merge
înainte. Nu ne putem afla în prezent, ducînd dorul trecutului. Nici măcar întrebîndu-ne “de ce”. Ceea ce s-a întîmplat, s-a întîmplat, şi trebuie să te eliberezi, să te desprinzi de trecut. Nu putem fi copii eterni, nici adolescenţi întîrziaţi, nici angajaţi ai unor firme care nu mai există, nici a păstra legături cu cei care nu vor să aibă legături cu noi.
Faptele trec, şi trebuie lăsate să treacă!De aceea, cîteodată, este aşa de important să distrugi amintiri, să faci un cadou, să-ţi schimbi casa, să rupi hîrtiile, să arunci documente vechi, şi să vinzi sau să faci cadou o carte.Schimbările externe pot simboliza procese interioare de evoluţie. A uita, a se desprinde, a se avînta.
În viaţă, nimeni nu joacă cu cărţile însemnate, aşa că ai de învăţat cum să pierzi şi cum să cîştigi. Trebuie să ne eliberăm, să dăm pagina şi să trăim numai cu ceea ce ne oferă prezentul.
Trecutul a trecut. Nu aştepta să ţi-l dea nimeni înapoi, nu te aştepta să te
recunoască nimeni, nu aştepta ca, vreodată, cineva să-şi dea seama cine ai fost. Lasă deoparte resentimentul. Repetarea cu încăpăţînare a “filmului tău personal” îţi va face rău sufletului şi minţii, şi te va învenina şi amărî.

Viaţa nu se află decît înainte, niciodată înapoi. Dacă treci prin viaţă
lăsînd “uşi deschise” pentru orice eventualitate, niciodată nu te vei putea
desprinde de trecut, nici nu vei trăi ziua de astăzi cu mulţumire. Iubiri sau
prietenii pe care nu ţi le scoţi din suflet? Posibilităţi de a te întoarce? La ce?
Nevoie de explicaţii? Cuvinte nerostite? Tăceri care au invadat cuvintele?
Dacă le poţi înfrunta chiar acum, fă-o. Dacă nu, lasă-le să se ducă, închide capitolele! Spune-ţi ţie însuţi că nu le mai vrei înapoi. Dar nu din mândrie sau orgoliu, ci pentru că TU nu mai faci parte din acel loc, din acea inimă, din acea încăpere, din acea casă, din acel birou, din acea meserie.
Tu însuţi nu mai eşti cel de acum două zile, sau trei luni, sau un an. Prin
urmare, nu există nimic către care să te întorci. Închide uşa, dă pagina,
închide ciclul. Nici tu nu vei fi acelaşi, nici mediul la care te întorci nu va fi
acelaşi, căci nimic nu rămîne imobil sau static în viaţă. Pentru sănătatea ta mintală şi sufletească, desprinde-te de ceea ce nu se mai regăseşte în viaţa ta.
Adu-ţi aminte că nimeni şi nimic nu este indispensabil. Nici o persoană,
nici un loc, nici o muncă. Nimic nu este vital pentru a trăi, pentru că atunci cînd ai venit pe lume, ai venit singur.
Este, aşadar, obişnuit să trăieşti cu tine însuţi, şi este o îndatorire
personală să înveţi să trăieşti singur, fără acea apropiere umană sau fizică, de care îţi vine atît de greu să te desparţi astăzi.
A se desprinde este un proces de învăţare care, din punct de vedere
uman, se poate realiza. Adu-ţi aminte, nimic şi nimeni nu sunt
indispensabili. Este numai obicei, rutină, nevoie. Deci, închide, încheie,
curăţă, aruncă, oxigenează, desprinde-te, scutură-te, eliberează-te.
Sunt multe cuvinte care înseamnă sănătate mintală, şi oricare vei alege, te va ajuta să mergi înainte în linişte.
Asta e viaţa!

Paulo Coelho …Inchizand cicluri…

Alte Subiecte

• Radu Mazare despre sex,femei,masaj erotic si turismul sexual !
• Dumitru Sechelariu din nou la DNA
• Spune-mi ce porti, ca sa-ti spun cine esti….
• Fostul prefect de Cluj, Călin Platon a fost autorul unu accident grav pe o trecere de pietoni din Cluj-Napoca