Kazahii nu vor să plătească datoriile către statul român
Magnatul şi binecunoscutul om de afaceri Dinu Patriciu susţine că nu este treaba sa dacă Kazahii nu îşi plătesc datoriile faţă de ţara noastră.
Acesta a afirmat, într-un interviu acordat revistei interne a Adevărul Holding, ”Liderul”, că cel mai tare îl supără, când e făcut ”hoț” sau ”egoist”, cu referire la scandalul Rompetrol, companie pe care a vîndut-o acestei firme kazahe care acum refuză să achite datoriile istorice statului român.
”Când cineva mă face hoţ sau egoist. De exemplu, chestia asta cu datoriile Rompetrol. Eu le-am plătit din buzunar, la leuţ, şi kazahii mi-au scăzut din preţ. Faptul că kazahii nu vor să le returneze statului român nu mai e treaba mea. Nu ştiu ce socoteli şi-au făcut ei, dar nu mai am nici o legătură cu asta. Dar tot eu sunt hoţul, cel care nu-şi plăteşte datoriile către stat!? Sau egoist? Cum să fiu egoist când am sute de bursieri! Ofer burse în valoare de zece milioane de dolari pe an. Şi mai plătesc şi impozit pentru asta, în valoare de peste un milion şi jumătate. Cea mai absurdă nebunie pe care poate un stat să o facă!” spune afaceristul.
Jurnaliștii de la Adevărul Holding vor fi obligați să își facă bloguri
”Printre indicatorii de performanţă pentru toţi jurnaliştii din trust va fi numărul de accesări la propriile articole, numărul de comentarii la articole sau la propriul blog. Îmi doresc ca fiecare articol din ziarul de azi să devină un blog. Fiecare jurnalist trebuie să aibă blogul lui şi atunci când publică un material în ziar va apărea şi pe blogul lui. De aici vor rezulta comentarii cărora va trebui să le răspundă. Deci, jurnalistul din trustul Adevărul va trebuie să fie mereu interactiv! Iar asta nu are termene de luni, ci de săptămâni. Nu se poate altfel”.
Andi Sârbu




Comentarii recente: