Liberalii datornici la o firma unde acţionar majoritar este Patriciu
Omul de afaceri a fost întrebat dacă liberalii îi datorează 700.000 de euro din campania electorală pentru prezidenţiale, acesta ar fi răspuns: “PNL nu-mi datorează nimic mie, personal”.
“Una dintre firmele la care am acţiuni (Odyssey-nr) a avut contract cu PNL în campania electorală. Este o problemă pe care trebuie să o rezolve cele două părţi. Ambele părţi sunt flexibile şi cred că vor găsi o soluţie pentru rezolvarea acestei situaţii”, a susţinut Dinu Patriciu, menţionând că deţine 60% din acţiunile Odyssey.
Întrebat despre o eventuală promisiune făcută liberalilor cum că ar suportat el cheltuielile din campanie pentru organizarea evenimentelor, Patriciu a declarat:
“Eu am avut o contribuţie pentru campania electorală a PNL în limitele legii. Nu mai ştiu cât a fost, am contribuit în limita legii”, a mai spus Patriciu.
PNL are datorii de circa trei milioane de euro. Secretarul general adjunct al PNL, Ion Brad, a declarat săptămâna trecută, că firma Odyssey s-a ocupat de organizarea evenimentelor electorale, fiind “cam al treilea creditor” al liberalilor.
“Avem să le dăm în jur de 2,7 milioane lei”, a spus Brad.
Sursa: Mediafax
Andi Sârbu





Comentarii recente: