Sergiu Nicolaescu a vrut să se sinucidă de trei ori în adolescenţă
Din cauza săraciei crunte din timpul războiului şi a traumelor pricinuite de acesta, marele regizor Sergiu Nicolaescu a încercat în mai multe rânduri să îşi ia adio de la viaţă . “Am vrut să mă împuşc de trei ori. Era un revolver pe care îl aveam în casă. Chiar am apăsat pe trăgaci. De fiecare dată. Am avut noroc, se pare. De ce-am făcut-o? Nu ştiu. Mi-era lehamite de tot, mi-era indiferentă viaţa. Traumele războiului, probabil. Dar am avut o copilărie absolut liberă şi fascinantă”.
Insă viaţa s-a dovedit pentru maestru a fi una foarte interesantă plină de reuşite.A intrat la trei facultăţi încă de la vârsta de 16 ani. “De fapt, am reuşit la trei: Belle Arte, Politehnică şi Institutul de Marină Militară. Dar am ales-o pe ultima. Visam să fiu marinar pe o navă militară. Şi acum ştiu pe de rost toate bătăliile navale din istorie. Toate amănuntele lor. M-au fascinat”, a mai declarat celebrul regizor.
Andi Sârbu




Comentarii recente: