Visatorul…
„Parfumurile nu se marginesc sa fie o prelungire a personalitatii noastre, ci ne accentueaza atat infatisarea cat si dispozitia in care ne aflam”…am citit aceste randuri intr-un blog…
Candva am primit un parfum. El se numea „ The Dreamer”de la Versace. Nu stiam prea multe despre el,de fapt nici nu auzisem,eu aveam ca preferat un alt parfum,”Dune” de la Dior care era un parfum solar. Persoana care mi l-a daruit,evident ,o femeie,a facut acest lucru deoarece era convinsa ca ma caracterizeaza,eu fiind un visator incurabil…
La contactul cu propria-mi piele am realizat nu numai ca ma caracterizeaza, ci ca este o completare olfactiva a eului meu visator. Este ca un blog olfactiv despre mine insumi. Si ca sa pot face diferenta mi-au fost daruite in acelasi timp ambele parfumuri: Dune si The Dreamer. Sincer sa fiu cred ca suna mai bine in romaneste denumirea acestui parfum: Visatorul…as putea spune Visatorul lui Versace, ori poate ultimul vis al lui Versace inainte de sfarsitul tragic al acestuia. Este ca un mesaj lasat de el care are darul de a fi o profetie pentru mine si un vis poate neimplinit al sensibilului si rafinatului Versace. Se spune ca este de departe cel mai bun parfum masculin al Casei Versace. Pentru mine are mai putina importanta cat de bun este, stiu doar ca mi se potriveste. Are darul de a aduce la suprafata adevarata natura a esentei mele: un visator al secolului XXI. Este ceea ce ma face mai bun si cu certitudine diferit de ceilalti macar si numai dintr-un singur motiv: atunci cand visam cu ochii deschisi gandurile noastre imbraca forma celor mai nobile, caritabile si inalte aspiratii. Un cosmar nu se poate trai cu ochii deschisi si doresti sa se termine mai repede…ce faci atunci? Deschizii ochii si vrei sa crezi ca asa ceva nu se poate intampla, vrei sa ajungi la lumina, te agati disperat de realitate, buna, rea cum este…eu trec direct in faza ochilor deschisi ai visatorului…pur si simplu pacalesc realitatea, realitatea in care ii las pe cei din jurul meu sa taie si sa spanzure, sa laude si sa critice.
Eu am realitatea faurita de mine,realitatea ochilor deschisi a celor care vad si in cele mai intunecate cotloane „umbrele” luminii. Am simtit diferenta intre Dune si Visatorul: Dune era lumina strecurata printre livezile de portocali mediteraneene, Visatorul este lumina filtrata de visul meu de a fi si nu de a avea de aceea notele spicy sunt absolut necesare…imi tin ochii deschisi si imi focalizeaza visul pe retina. Dune si Visatorul, Trecut si Prezent…am inteles cu spaima parca diferenta: m-am maturizat. Sunt visatorul care traieste si accepta realitatea in timp ce baiatul, adolescentul lui Dune nu indraznea sa priveasca soarele frontal, il lasa sa se prelinga printre ramurile livezilor de portocali si dunele de nisip marocane de la tarmul Mediteranei. Am colindat acel desert toata copilaria si adolescenta mea si m-au amagit multe oaze, acele Fata Morgana ce apar in fata calatorilor insetati, bantuiti de himera apelor salvatoare si umbra frunzelor protectoare a curmalilor, am colindat asa pana am ajuns la varsta maturitatii si ma intreb inca daca am ajuns cu adevarat…ori poate eu am ajuns dar adolescentul din mine inca revine si isi cere drepturile ca as fi unfair deoarece l-am abandonat dunelor din desert. Am simtit aprope dureros acest lucru cand la incheietura mainii drepte era Dune si la cea stanga The Dreamer. Primul era estompat, cel de-al doilea ajunsese mai repede la inima mea poate si fiindca era pe partea inimii…dar pana la urma eu am ales unde este locul fiecaruia, poate a fost instinctiv ori poate a fost rational, acea ratiune dirijata de subconstient. Eram barbatul care stia ca abandonul adolescentului, chiar daca era unul dureros pentru amandoi tot asa era de necesar pentru amandoi, maturitatea mea a decis in favoarea visului si in defavoarea iluziei. De fapt am ales provocarea…provocarea de a fi barbat…barbatul secolului XXI.
Alte Subiecte
(3 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading ...
Вас посетила замечательная идея