Vise,ratiuni,Vise,Ratiuni…

Ma bag in pat cu gandul ca oricum ma trezesc, nu am idee ce fel de de stare urmeaza si nu pot ghici visele, pot intui doar un pic din gandurile presarate in mod fortat, crezand c-am sa ma joc cu subconstientul. Asta fac in fiecare seara sau dimineata, (depinde cand ajung in asternut)…

Inca ceva clipe si am sa aprofundez zborul, am sa-mi permit “materializarea” ideilor si linistea o sa devina zgomot. As vrea sunete de placere, dar incertitudinea ma depaseste, chiar si in copaci ma pot catara, vreau inaltime, vreau cadere in gol, vreau special, vreau un zbor.

Daca visul meu nu se leaga de dorinta si sesizeaza irealul, am sa ma zdrobesc ca o rosie pe betonul fierbinte, excelent pentru oua prajite… Asa cum se intampla, de fapt, mai mereu…

Iar daca simt ca am fluturi in stomac, dar ceva ma misca, daca evitarea ma agita si daca tachinarea e chiar meschina in clipele cu putina lumina, atunci stiu ca e sentimentul de dinainte de zbor. Fac greseala de a ma grabi, toti iubim penetrarea si uitam de preludiu, postludiul e concentrat intr-o tigara,(desi eu nu fumez) sau mai nou, in tastele atat de zgomotoase ce poarta o conversatie, probabil in stil de lauda, de informare in “masa”.

Aproape c-am uitat de zbor, p’asta nimeni nu si-l mai permite, nimeni nu mai stie sa-l aprecieze, tine mai putin de un moment, iar uneori e castrat inainte de a se produce, sau as putea fi mai subtil, e cenzurat de pofta carnala indulcita cu nimic, senzorii mintii joaca “baba-oarba”.

Daca mintea nu e capabila sa simta, inveteaza de la sine, ucide vise si practica o singura regula, satisfacerea de moment. Loveste-te, da-ti cel putin o palma peste ochi, torna-ti apa rece’n cap, trezeste-te cat inca mai e realitate, asculta si de sufletul ala lispit de parasuta, da-i si lui siguranta si nu-l lasa sa piara.
Daca se instaureaza pieirea, am sa ma sufoc pe pamantul asta, asta cu siguranta ca deja ma declar un singuratic (desi fizic nimeni nu e) si ca fiecare carne ce-mi va trece prin mana o voi tine doar pentru a o rupe de cuvinte, a o face sa nu mai simta, a satisface muschiul ce doarme cam mult de la o vreme.

Eu sunt in siguranta. Fara parasuta, cu ceva ploaie dupa mine, cu marea doar cand inchid ochii, cu liftul transparent ce ma blocheaza pentru un moment prelungit, cu destinatii in nestire, hai hui, ciudat, privind fericit copiii cum pasesc dea busilea, si neaparat o EA care sa-mi intretina ritmul, sa nu ma’nece, sa ma tina pe val, sa ma adoarma nu’nainte de-o poveste, sa ma cunoasca chiar si cand nu-i soptesc.

Chiar daca-i scump riscul, imi permit, am puterea sa zbor… niciodata singur…